|
Grigore Botezatu
Academia de Stiinte a Moldovei, Chisinau
CANTECUL EPIC ARHAIC DE RITUAL
"VOINICUL SI ARCUL"
Abstarct
Arcasul figureaza in creatiile epice vechi: mituri, legende,
basme, poezie a obiceiurilor de calendar si de familie. Colinda "Voinicul si arcul", cunoscuta in citeva inregistrari in localitati din cimpia Sorocii, este axata pe trecerea ritualica
prin inot a Dunarii, poetizeaza iscusinta a "noua mesteri" la alegerea, pregatirea lemnului si faurirea arcului. Actiunea este localizata la Dunare, la "dalba cetate", la
"locul barbat" cu "arcul incordat". Nucleul de baza al creatiei epice il prezinta dialogul intre arcul personificat si voinicul ajuns la cetate, trecind Dunarea inotind pe
spate. "Increstitul" lemnului pentru "plaz", vrajitul sagetii, "locul barbat", "dalba cetate", blestemul arcului, trimiterea sagetii "peste munti
carunti, la ai sai parinti" sunt stratificari arhaice legate de credinte vechi. Puterea supranaturala a arcului "incordat" cedeaza in cele din urma in fata arcasului cu sumne de
viteaz inca de la nastere. In final apar simbolurile voiniciei: "miinele dalbe", "spetele late" si actiuni ale unui erou invulnerabil.In complexul etnofolcloric al obiceiurilor calendaristice de la sarbatorile de iarna un loc important revine colindatului de Craciun.
Tipologia colindelor rominesti din Moldova este foarte variata. Printre cele mai vechi sunt colindele fantastice cu eroi civilizatori. Voinicul lupta cu stiihiile naturii transformate mitologic
in monstri, lupta cu agenti mitologi supranaturali: antropomorfizati - zei. Numeroase sunt colindele cu tematica erotica, de familie, cu agenti divini, la fel si cele profesionale: de vinator, de
pescar, de pastor, de plugar s.a. Radacinile colindei vin din paleolitic, de acolo ne vine magia cuvintului intruchipata la inceput, printre altele, in formele cantate de ruga (invocatie) si
apoi din societatea gentilica dezvoltata (din neolitic) in imnurile-dedicatii panegerice de lauda, urare, de invocatie a binelui. Ele constituie eposul cantat, care avea functii multiple,
reflecta munca, harnicia, eroismul corporal legat de vinat, cules, pescuit, iar apoi de vitarit, agricultura, avand drept scop angajarea omului in munca si marirea productivitatii. In aceleasi
conditii apare si oratia - forma a eposului arhaic ritualic ce avea in structura formula magica recitativ-invocativa, dialogul ritualic s.a. La baza afirmarii acestor ipostaze arhaice ale
eposului au fost schimbarile mari in procesul productiei si afirmarii societatii preistorice. Sarbatorile Craciunului cu complexul de credinte, obiceiuri, creatii poetice se axaseaza pe ideea
binelui, prosperarii existentei umane si se facea in scopul pregatirii magice a renasterii naturii, partilor ei creatoare, bunastarii vietii umane terestre. Acelas sense a fost reproiectat si
asuprra momentului nasterii lui Cristos. Si iata anume acest plan se impune si in colinde. Ciclul pregatirii reinvierii soarelui si naturii incepe odata cu sfirsitul Anului vechi si inceputul
Anului nou, culminind primavara cu practicile legate de echinoctiul de primavara, peste care s-a suprapus invierea lui Cristos, ce marcheaza deacum sub semnul religiei crestine ideea veche a
reinvierii definitive a naturii. Cercetarile folcloristilor efectuate in numeroase localitatri din basarabia, Bucovina, Transnistria atesta o larga circulatie a colindelor de Craciun in partea
de sud a Moldovei, in Valea Nistrului de jos si in zona judetului soroca. Intr-o multime de variante se canta in curte colinde pentru gospodari, flacai, fete mari, insuratei, alteori, dupa
ocupatiilelor, si pentru ciobanm pescar, negustor, preot s.a. Colindele "Cerbul", "Soimul", "Bour negru", "La doi meri, la doi prasazi", 'Din jos, dinspre mare", "La munti ninge, pluoa", "A cui
sunt aceste curti", "In orasul betleem", "Sus in deal la Rusalim", "Facu grecii o cetate", "Sculati, sculati boieri mari" si multe altele sunt cantate de cete de baitei in seara primei zile de
Craciun, fiind intimpinati si steptati cu mare bucurie de catre toti locuitorii satului. In trecut in unele localitati era obiceiul ca stapanul de casa sa spuna colindatorilor, care colinda
doreste s-o asculte. Legate de ritual, de obiceiurile calendaristice, aceste creatii epice cantate pastreaza uneori ecouri ale unor perioade istorice indepartate. Bunaoara colinda "Voinicul si
Arcul", cantata pentru feciori la Craciun, poetizeaza puterea barbateasca, harnicia, munca si pastreaza amintirea unei mari inventii in timpurile vechi - facerea arcului. B. Pdeu in "Dictionarul
limbii istorice si poporoane a romanilor" scrie: "arcul, pe care se intinde prin cele doa capete o coarda sau care se incordeaza pentru a sageta ori a trage din el la tinta sau in ceva cu o
sageata din cale ce se tin in torba sau cucura, este una din armele cele mai primitive, de demult parasita de toate popoarele cit de putin inaintate in cultura, dar altadata inchipuind o parte
foarte importanta dintr-o armura, manuita nu numai de arcasi, dar si de principi". Arcul lui Stefan cel Mare se pastra in Manastirea Neamtului piana la finele secolului XVII, cand l-au rapit
lesii si cazacii. In colinda traditionala arcul este o putere vie si in crestere navalnica, dar puterea lui nu depaseste pe cea a voinicului. Desfasurarea epica a ctiunii, tablorile ce contin
inotul peste Dunare, sosirea la locul barbat pentru proba puterii, dialogul cu obiectul insufletit, expunerea semnelor de la nastere indica vechimea considerabila a colindei "Arcul".Voinicul ales
dintr-o "ceata de arcasi" sau dintr-o "mandra hora de voinici" trece Dunarea inotand pe spate. In mitologia romaneasca Dunarea este considerata fluviu sacru cu calitati purificatoare. Invocarea
inotului peste Dunare este exprimarea artistica a unei practici de ritual de care se leaga increderea in existenta unor puteri in stare sa biruie pe cea a "arcului incordat". Inotul are loc la
inceputul unui an nou, la solstitiul de iarna. In primele ore ale anului Nou in India, bunaoara, credinciosii se scalda in rau (preferabil in Gange) si-si spun rugaciuni catre soare. In timpul
scaldarii rituale in gange oamenii se confesau raului sacru si-si cereau ertarea pacatelor [2]. Sensul intial al acestui ritual astazi s-a pierdut, dar se mai pastreaza obiceiul scaldarii.
Sacralitatea Dunarii este semnalata in izvoare antice. Dacii aveau obiceiul cand porneau la razboi sa bea apa din Istru ca pe un vin sacru, jurand ca nu se vor intoarce la lacasurile parintesti
decat dupa ce vor birui pe dusman. Aparitia arcului a generat plasmuirea unor produse spirituale, care corespund anumitor etape timpurii de dezvoltare istorica. Intreg complexul de credinte,
rituri, simboluri formeaza un fond arhaic. Localizarile: la dalba cetate, la arcu-ncordat, la locul barbat, la muntii carunti sunt entitati culturale sacre in istoria spirituala a poporului. Ele
tin de miturile antice anterioare religiei de tip monoteist. Cantecul epic de ritual "Arcul" evoca spatiul carpato-danubiano-pontic, reflecta mestesugul pregatirii arcului, tehnica lui de
confectionare se de ornamentare, exprima bucuria implinirii muncii. In subiectul dat arcul nu este folosit ca arma de lupta sau de vanatoare, ci este invocata doar puterea lui mereu in crestere,
incepand de la nasterea mladitei si pana la zborul sagetii la "muntii carunti". La fel invocata este si imaginea omului, scara vietii lui de la nastere si pana devine arcas voinic. Proba de
inot formeaza expozitia si a colindei "Marea si flacaul". "Tipa mare-n gura mare,/ Vatav de mare,/ Cine-n lume s-ar d-aflare/ S-o-noate in ceea parte". Colinda "Pat mandru incheiat" evoca "luciul
Dunarii" si hulubii care iau din Dunare apa in gusa si roureaza curtile - simbol al ploii si belsugului. Imaginea poetica "muntii carunti" comunica sensul de loc indepartat, inalt, parintesc si
stramosesc. Versurile comune pentru multe variante "La ai mei parinti", "La muntii carunti" poarta trasaturi de loc sacru si de lagatura de rudenie, iar pagistea inverzita comunica ideea de
vigurozitate a vietii si in rpimul rand aspectul ei germinativ. Acesta este locul "Unde iarba creste/ In trei, in patru se-mpleteste/ In varf margarint ii creste". Necesita un comentariu special
versul care concretizeaza modul de impletire a ierbii si anume "In chip gaitaneste". Cantecele epice de ritual din arealul est-romanic pastreaza in imagini poetice Muntii, Dunarea si Marea ca
locuri sfinte si in fiecare an colindatorii vin pe la casele oamenilor cu aceste imnuri despre trecutul si frumusetea plaiului nostru. Referinte
I. B.P. Hasdeu. Etymologicum Magnum Romaniae. Dictionarul limbii istorice si poporane a romanilor. Editie ingrijita si studiu introductiv de Grigore Brancus. Vol. 2.
Bucuresti, Minerva, 1974, p. 268 II. Anita Blosa. Sarbatori sezoniere in India.
- Anuarul Institutului de Etnografie si Folclor "Constantin Brailoia". Serie noua. Tom3/ 1992, p.152.
TEXTE
I. Voinicul si Arcul, varianta I, text cules de Tatiana Galusca, 1936, Temeluti, jud. Soroca, inf. Dugneanu C., 36
ani.
II. Voinicul si Arcul, varianta II, text cules de Grigore Botezatu, 1982, Temeleuti, jud. Soroca, inf. Stelea Gavril V., 67
ani. |
